Un An Nou ca-n povesti!

Am ajuns din nou in momentul in care analizam anul ce e pe punctul de a se sfarsi si creionam in minte drumul pe care il vom parcurge in urmatoarele 12 luni. Cu totii vorbim despre cat de mult ne dorim sa fim fericiti si sa ne vedem visele realitate. Dar cati dintre noi se dedica acestor “vicii”? Sper ca toata lumea sa reuseasca sa atinga un alt prag al fericirii si al implinirii de sine printr-o lupta neincetata. Sper sa fie un an mai bun, mai incitant si mai viu. Trebuie sa fie inca unul dintre acei ani in care progresam si devenim putin mai mult din ceea ce visam sa devenim candva!

2013. Am reusit sa transform in realitate dorinte ce credeam ca nu pot fi adevarate. Toate acele clipe mi-au adus fericire, m-au facut sa simt emotii nemaintalnite. Singurul meu regret este ca n-am  exprimat de fiecare data bucuria si mandria ca le-am trait. Atat de multe sentimente traite pentru prima data m-au blocat. In 2014 imi doresc sa primesc o a doua sansa pentru a le simti. Promit ca de aceasta data voi oferi tot din mine si voi demonstra fiecare traire.

Imi doresc ca in anul ce vine sa las libere “Pasiunea” si “Dorinta”. In interiorul meu sunt atat de puternice, de intense...Iar imaginatia mea le contopeste in fiecare zi. Ce pacat ca nu am stiu sa ma joc cu ele la momentul oportun! Dar greselile sunt create pentru a ne face sa invatam din ele si pentru a actiona pe viitor asa cum ne dorim.

Vreau sa imi diminuez defectele si sa imi cultiv calitatile. Vreau sa iubesc in continuare toti oamenii deosebiti, pe fiecare intr-un anume fel. Vreau sa vad si sa simt din nou cum un zambet senin ma topeste, cum o simpla privire imi ajunge direct in suflet, desi n-o arat intotdeauna. Vreau sa privesc din nou “in gol”, visand si traindu-mi imaginatia. Vreau sa lupt in continuare pentru visele mele, indiferent de obstacole. Vreau sa am amintiri pe care sa mi le repovestesc in minte zambind, ca si pana acum. De-a lungul timpului, am inteles ca povestile cele mai frumoase sosesc atunci cand ai rabdare si nu renunti. Am invatat, de asemenea,  ca lucrurile se intampla la momentul potrivit. Vreau sa iau cu mine si in 2014 aceste ganduri, respectandu-mi in continuare principiile.

Intotdeauna am stiut si voi sti ce imi doresc. La cumpana dintre ani imi voi asterne in gand aceeasi dorinta ca si anul trecut. Sper sa mi se indeplineasca si de aceasta data, cu promisiunea ca va fi un final...fericit!

Un An Nou ca-n povesti! O poveste ca-n filme!

Ready, set, America !!!

America...Am visat atat de mult sa ajung acolo incat nu credeam ca se va intampla vreodata. Cel putin nu atat de repede.

Cu pasi marunti, ma apropii tot mai mult de semnarea contractului munca, de interviul de la ambasada si, in final, de plecare. Ma cuprind tot mai multe ganduri si emotii ce nu pot fi explicate. Simt ca sunt fericita.

Uneori, atunci cand visez la tot ceea ce va urma, ma cuprinde teama. Ma gandesc ca voi pleca singura si ca nu voi avea cu cine sa impartasesc bucuriile pe care le voi simti. Dar imi revin imediat si imi spun ca toate lucrurile se intampla atunci cand esti pregatit sa le traiesti. Daca am aceasta sansa acum, inseamna ca sunt pregatita sa plec in conditiile date. Va fi greu, va fi usor, va fi frumos, va fi urat...Nu stiu. Nu vreau sa imi fac planuri pentru ca apoi sa fiu dezamagita sau, din contra, uimita. Dar sunt sigura ca vreau sa descopar totul treptat si vreau sa ma autodepasesc.

Atunci cand ma cuprinde o emotie puternica sau un sentiment intens , ma pierd. Raman inmarmurita si imi pot fi descifrate toate gandurile. In acest caz, visez cu ochii deschisi si imi imaginez...Vad cum ma plimb pe 5^th Avenue, cum urc scarile de la Empire State, cum admir Times Square...E ceva minunat, ceva ce voi fi reusit sa realizez prin propriile mele puteri, e ceva ce ma face sa zambesc intotdeauna.

Pana in momentul plecarii, imi doresc sa rezolv anumite... situatii, probleme. Vreau sa plec implinita si linistita. Singurele mele remuscari exista pentru ca, din cauza emotiilor puternice, nu am dat tot din mine in anumite momente. Vreau sa schimb acest aspect si vreau sa traiesc fara regrete.

Am inteles din nou ca atunci cand iti doresti cu adevarat sa iti indeplinesti un vis si lupti pana la ultima limita, totul devine realitate. Mi s-a reconfirmat faptul ca nu trebuie sa renunt niciodata la idealurile mele, ci doar trebuie sa astept momentul potrivit pentru a le vedea materializate. Si imi promit ca nu voi renunta niciodata la dorintele mele, indiferent de ce obstacole voi intalni. Poate vor trece luni, ani, zeci de ani pana cand le voi indeplini, dar o voi face cu siguranta.

Final inopinat

“In New York, concrete jungle where dreams are made of, there’s nothing you can’t do”

New York.  Urc scarile, pasesc pragul terasei si deschid usa. Fiecare colt ascuns incepe sa imi sopteasca amintiri, secrete. Pe masura ce inaintez, ochii mei devin un ecran imaginar pe care ruleaza cel mai bun film. Dana sta pe primul scaun de la bar si il cearta pe Laurentiu. Adriana se contreaza cu Marian, iar Andreea il tachineaza. Nicoleta alearga plina de energie. La masa 7 sunt prietenii mei si joaca Whist. Cate figuri imi vin in minte! Ma uit in jur si vad numai persoane cunoscute, unele  importante pentru mine. Simt cum fiorii fericirii ma cuprind. In acelasi timp traiesc mai multe sentimente: iubire, vinovatie, fericire, teama, dezamagire, entuziasm, implinire. Ma asez pe al doilea scaun de la bar. E ciudat...parca sunt acasa. Ma simt in siguranta. Il rog pe George sa imi faca o cafea. Skama este in pupitru si aud o melodie care imi place. Gust din cafea si parca incep sa ma vad pe mine in mai multe ipostaze. Prima data, ma vad ducandu-ma la Full House sa ii iau Danei ceva de mancare, pentru ca era prea ocupata. Deodata sunt pe un teren de fotbal la meciul New York vs. Englezesc. Apoi sunt langa boxa si imi “pazesc” prietenele intr-o sambata noapte. Cred ca a venit dimineata fiindca sunt pe terasa cu “Fiara” si sta in bratele mele. In zare, apar tot eu. Par putin mai mare...beau un shot, port pantofi cu toc si strecor cate un cub de gheata in camasile prietenilor. Cum se poate sa fiu tot eu? Mai sorb un strop de cafea, ridic privirea si sunt bulversta...

Disparitie surprinzatoare. Era doar un vis...Ceea ce imi dadea energie, dorinte a ajuns la final...Aici mi s-au nascut cele mai sincere si puternice trairi. Totul este acum un haos, fiecare face ce vrea. Nici nu se poate vorbi despre regulile si ordinea din vremurile bune.

Prima cafea, prima tequila, sentimentul de apartenenta pe care l-am avut odata, prima noapte petrecuta intr-un club...Prea multe ”prime dati” pentru a le putea enumera, iar unele sunt remarcabile. Prieteni si prietenii pentru totdeauna. Emotii si sentimente unice in viata. Fericire inexplicabila, perpetua si echilibru. Atat de multe lectii de viata pe care nu le voi uita niciodata. Am avut cel mai bun profesor si cei mai buni initiatori, care “m-au pregatit” fara sa isi dea seama: am invatat sa “citesc” lumea, sa am rabdare, am invatat cele mai importante lucruri...Am descoperit cine sunt, cine si ce ma poate face fericita, ce imi doresc, pentru ce sa lupt. Si am luptat neincetat, indiferent de ceea ce s-a intamplat. Pe scurt, m-am autodezvaluit  si am evoluat treptat. Fiecare zi era un mix de petrecere, nebunie si un nou capitol invatat. Fiecare persoana cunoscuta acolo si-a pus amprenta asupra mea, intr-un fel sau altul.

Imi amintesc de ceea ce planuiam: “Cand vom ajunge la facultate si ne vom intoarce in Galati, venim direct in New York”...Sau de faptul ca mama incerca sa ma astampere si ma certa pentru ca mergeam saptamanal in club si pierdeam nopti, dar eu tot reuseam sa fac cum vreau pentru ca era fascinant. Trebuia sa fac asta... Aveam dreptate cand ii spuneam ca trebuie sa traiesc viata aceea cat mai am cum...Acum am toata libertatea pe care o doream, dar nu au mai ramas prea multe din ceea ce aveam atunci...

Imi amintesc ce fel eram acum 5 ani...eram atat de inocenta, de naiva...Eram un copil neinitiat. Timpul a tot trecut, iar incepand de acum 3 ani au inceput sa apara schimbarile in vietile noastre, cu precadere in viata mea. Am pastrat toate fotografiile, iar atunci cand le privesc, simt atat de multe emotii...

Poate traiesc in trecut, poate apar intrebari de genul “Ce a fost/ este atat de special?”. Nu vreau sa dezvalui raspunsul detaliat, pentru ca ar fi mult prea complex. Insa pot spune atat: a fost unic si irepetabil. A fost basmul vietii mele.  Cred ca am iubit prea mult fiecare pas facut impreuna si m-am implicat in totalitate. Imi erau suficiente doar simple ganduri, zambete, priviri  pentru a ma simti...diferita. Si fericita.

Din acel basm mai sunt reali acum doar cativa prieteni deosebiti, care sper sa nu dispara pentru ca inseamna mult pentru mine...Au ramas doar amintirile unei iluzii...Dar fiecare parte componenta  a acelor iluzii va ramane mereu cu mine. E ceva la care nu vreau sa renunt.

Este greu, este ciudat, este fara sens. Nimic nu mai e la fel.  Lipseste o parte din mine si simt cum tristetea ma apasa tot mai tare, pe masura ce rascolesc amintirile. Aveam impresia ca pot retrai la infinit totul. Aveam impresia ca nu se va termina niciodata. Aveam impresia ca vom ramane mereu acolo, chiar si de la distanta...

Mai pot simti umbra trecutului doar in New York Pub, dar e diferit...

New York. Atat de multe cuvinte mi-as dori sa mai spun... As putea scrie un roman daca ar fi sa exprim tot ceea ce imi doresc, dar cred ca ar deveni periculos. Pare imposibil sa ma despart de amintiri, de acel “EU” si “NOI” de atunci si de anumite persoane...Locurile sunt acealasi, dar fara toti oamenii importanti pentru noi, fara atmosfera de care avem nevoie, nu valoreaza nimic, devenind astfel simple spatii.

A fost un fel de “American Dream”...Imi promit ca daca voi reusi sa plec in New York pe timpul verii viitoare (sau oricand as pleca), voi incerca sa "cresc" acel/acest vis si ii voi da viata din nou. Voi transmite tututor ceea ce voi trai.

 

20

20 de ani. Atat de multe amintiri...

20 de ani. Am simtit o paleta larga de emotii, am visat, am luptat, am iubit cu toata fiinta mea. Am fost norocoasa pentru ca am reusit sa imi ating chiar si unele dintre cele mai inalte dorinte. Am purtat in suflet furtuni de bucurie, dar si de tristete. Am rezistat tuturor impedimentelor, indiferent de intensitatea cu care a suflat “vantul”. 

Intotdeauna voi pastra doar pentru mine anumite ganduri, sentimente, intamplari, secrete... Toate acestea isi au locul in universul sufletului meu. 

Sunt o persoana dura aparent. Uneori poate ca las impresia ca nimic nu ma poate emotiona, sunt serioasa, am anumite principii pe care le respect. Folosesc toate aceste "arme" pentru a ma proteja. Imi este destul de greu sa las o persoana sa patrunda in sufletul meu, dar atunci cand aceasta reuseste...va ramane acolo pentru totdeauna. Pentru toate aceste persoane, sunt capabila sa ofer tot ceea ce am, atat pe plan material, cat si pe plan spiritual. Mereu voi fi fidela lor. Mereu voi incerca sa le aduc un strop fericire si vor ocupa primul plan in viata mea.

20 de ani. Imi doresc doar sa am noroc si sa fiu fericita. De ce? Pentru ca fericirea inseamna pentru fiecare persoana atingerea anumitor teluri si implinirea anumitor vise. O alta dorinta este sa pot fi de ajutor oamenilor pe care ii iubesc si sa ii protejez de tot ceea ce este urat.

Multumesc pentru tot,

Prieteni: Unii in Bucuresti, unii in Galati, altii dincolo de granita. Sunt putin nebuna, am anumite fixuri (poate chiar obsesii), sunt incapatanata... Dincolo de toate defectele mele, inca ma suportati dupa atatia ani, m-ati facut sa ma simt bine in momente critice si compania voastra mereu va fi revigoranta pentru mine. Poate nu arat asta, nu o spun, dar trebuie sa stiti cat de importanti sunteti pentru mine si ca va port mereu cu mine.

Mama: Cuvintele nu-si au rostul...Multumesc pentru ca esti asa cum esti, pentru ca ma iubesti neconditionat, pentru ca ai rezistat tuturor dificultatilor si pentru tot ceea ce faci pentru mine in fiecare zi!

Domnul Tata: Datorita absentei dumneavoastra din viata mea sunt ceea ce sunt astazi si va multumesc! Poate ne vom cunoaste intr-o zi... Sau poate ca nu...Mi-as fi dorit ca atunci cand aveam nevoie de sfatul unui barbat, sa apelez la tatal meu. Viata dumneavoastra personala, relatia cu mama chiar nu ma intereseaza. Oamenii se despart zilnic. Chiar daca situatia a fost de aceasta natura, legatura cu mine ati fi putut sa o pastrati, macar de dragul faptului ca ati contribuit la procrearea mea si ca seman atat de mult cu dumneavoastra...

Persoanelor care mi-au schimbat viata la 180° si m-au facut sa actionez asa cum nu credeam ca o voi face vreodata. Am descoperit cine sunt, ce-mi doresc si ce pot. M-am autodepasit si mi-am testat limitele. Am invatat sa lupt, am invatat sa fiu puternica, am invatat sa “cresc”. Am invatat sa ma controlez si sa zambesc atunci cand universul meu se naruie. Am invatat sa va port in gand pentru a ma motiva constant.

20 de ani insiropati. Dorinta mistuitoare. Pasiune necontrolata. Patima arzatoare. Narav. Viciu. Irezistibilitate. Fantezie. Intangibilitate. Adulare. Mister. Exotism. Erotism. Incantare. Dor. Amintiri. Rabdare. Supliciu tandru. Ardoare. Vina entuziasmanta. Melancolie necesara. Inteligenta feroce. Cenzura. Auto-cenzura. Inclinatie imorala. Placere. Beatitudine intristata. Utopie saracita. Euforie.  Dragon. Ochi albastri. Senin. Zambet irepetabil. Senzualitate antrenanta. Rece. Zid. Calculat. Siguranta. Eleganta. Maniere. Valoare. Flacara dogoritoare. Irepetabil. Lupta continua.

"A fost o vremea..."

“Amintiri”... Un cuvant care este utilizat frecvent, dar care ascunde emotii inexorabile, dorinte secrete, trairi intense...

In ultima perioada, am vorbit mult prea des despre trecut, despre ceea  ce a fost si nu se va mai intoarce, despre toate nebuniile pe care le-am trait impreuna... De mult m-am gandit sa scriu despre ceea ce reprezinta pentru mine amintirile, dar discutia de acum cateva seri avuta cu Steph si Andreea despre ultimii 3-4 ani, m-a determinat sa pun acest lucru in practica. Am stat cateva ore si am vorbit despre cat de frumos a fost odata, despre inocenta de atunci, ne-am reamintit diverse ipostaze, intamplari... si nici macar nu am epuizat toate subiectele...

Soveja 2010... “What happens in Soveja, stays in Soveja”... Au fost cateva zile pline de momente, pline de viata, cateva zile despre care am putea vorbi necontenit. Aceea a fost o perioada in care faceam primii pasi pe lungul drum al descoperirilor, in care traiam fiecare moment, in care naivitatea se imbina cu dorinta de fi "mari". Drame, comedii, Perseide,” Enerjoy”, o aluna, tequila, “je suis désolée parce que je t’aime” si cred ca lista cuvintelor care ne trec prin minte cand vorbim despre Soveja, ar continua la nesfarsit.

Epoca New York... Initial, eram in aceeasi formula. Apoi unii am ramas, altii au plecat... E o indepartare fireasca, datorata faptului ca am crescut.Sunt atat de multe sentimente, atat de multe ganduri, iluzii, intamplari... De fiecare data cand imi amintesc de perioada aceasta, o bucurie imensa ma cuprinde... Dar nostalgia si parerea de rau ca s-a terminat, apar imediat.Cate s-au intamplat cu fiecare dintre noi, cat de multe schimbari de situatie au fost...Pentru mine, a fost cel mai frumos interval de timp. Am invatat exterm de multe, m-am distrat si m-am simtit bine, cum nu stiu daca o voi mai face vreodata. A fost perioada in care am trait si care m-a marcat, in sensul bun al cuvantului. 

Costinesti 2011... A fost frumos, a fost amuzant, a fost o experienta frumoasa. Pentru unii, a fost putin umbrita de anumite evenimente, dar ne-am simtit bine impreuna. Patriarhia, locatarul, “Eros Pista”,” A venit Becali”, Connect-R si dansatorii lui, Discoteca Tineretului... A fost frumos! 

Clasa a 12-a... Tot New York, in fiecare week-end mergeam in club, cafele, BAC, admitere, spital, sentimente...

Primul an de facultate... Bucuresti... O lume noua, stinghera. Am invatat sa ma descurc si sa ma bazez doar pe mine. Am invatat sa fiu singura si sa ascund cat pot eu de bine fiecare emotie. Am fost un mic robotel, setat pe cariera, pe dorinta de a fi cea mai buna in ceea ce fac si ce voi face. Asteptam cu nerabdare sa vin acasa. Chiar si 2-3 zile petrecute in Galati, imi dadeau senzatia ca pot trai din nou viata pe care am avut-o. Fiecare revenire acasa ma alimenta sa merg mai departe si sa lupt. Au fost si evenimente care m-au impresionat in acest an, dar sunt in stransa legatura cu persoane foarte importante pentru mine.

Vara asta a trecut fara sa simt cand... A fost frumos pentru ca am stat langa prietenii mei, langa cei cu care ma simt bine. Am fost la plaja, am fost la o cafea, iar seara, in general, stateam si ne aminteam de trecut. Si de fiecare data, simteam cat de mult ma bucur cand vorbim despre anii anteriori. Acum voi pleca pentru o luna. Simt o oarecare urma de regret pentru ca stiu ca dupa ce ma voi intoarce, voi mai sta foarte putin in Galati si va incepe un nou an. Un nou an in Bucuresti, departe de... mine...

Stiu ca traiesc in mare parte in trecut, dar “ A fost o vremea... ca-n povesti... O vremea... cand eram tot timpul fericit... ”

Colibita, "filmul" unei copilarii

O lume de vis...O lume in care domneste linistea..Lumea copilariei mele...

Satul Colibita, judetul Bistrita-Nasaud. Verile copilariei mele.

Atunci:

Lapte cald. Verde crud. Vietati. Traditii. Totul ma fascina. Fiecare lucru, animal sau fenomen descoperit ma facea sa ma simt putin mai mare. Iubeam sa ma duc sa aduc vacile din prisaca, zilnic la ora 19:00, cu prietena mea, Alexandra. Imi placea sa imi petrec zilele lucrand fan si cutreieram fiecare coltisor de munte cu ea si sora ei, Alina.  Ma jucam cu mieii si mangaiam toti cateii, astfel fiind certata de bunici. Culegeam mure, zmeura, fragi, ciuperci..Aduceam toate animalutele in curte, iar atunci cand ma vedea cineva, “isi punea mainile in cap”.

Stateam ore in sir cu Alexandra si ne imaginam tot felul de nebunii, ne faceam planuri, visam cu ochii deschisi...

Acum:

Ajunsa acolo, totul parea neschimbat. Aceleasi animalute, aceleasi dealuri, aceeasi bancuta pe care depanam amintiri. Am privit totul altfel...Am privit totul ca pe o oaza de liniste, de relaxare.

Am realizat ca prietenii din copilarie sunt raman pentru totdeauna neschimbati. Nu m-am mai intalnit cu Alexandra de multi ani...dar parca ne-am despartit cu o zi in urma. Ne-am reamintit cate lucruri avem in comun. Ne-am povestit experientele acumulate, visele cele noi, trairile. Am rememorat, ca de fiecare data, toate nebuniile copilaresti pe care le-am facut odata:  cum dormeam in fan, cum ne urcam in pod si nu mai puteam cobori, cum ne faceam diverse scenarii, cum ne-a prins ploaia de atatea ori in drumul nostru dinspre prisaca. Intr-o zi am facut chiar si o baie intr-o vale unde se acumulase apa. Ne-am adus aminte de toate obiceiurile noastre, de tot ceea ne placea sa facem.

Ce imaginatie bogata aveam!

Fiecare dintre noi a crescut. Fiecare dintre noi s-a schimbat. Dar atunci cand ne reintalnim in Colibita, ne intoarcem la inocenta si la puritatea de odinioara. Natura are puterea de a da timpul inapoi cu bagheta ei magica, numita “intensitate”.

De fiecare data cand ma voi intoarce acolo, voi avea in fata mea “filmul” copilariei mele...

Da, am gresit!

Iunie 2011

A trecut o saptamana de cand am desirat firele visului meu. Am gresit, stiu ca nu ar fi trebuit niciodata sa fac acel gest necugetat. Am renuntat la ceea ce ar fi fost corect si am lasat sa se intample ceva ce imi dadea viata.

Despre lume:

Am fost judecata si am auzit multe despre mine. Doar eu stiu ceea ce simt, doar eu stiu ce inseamna a iubi transcendent de calitatea de a fi virtuoasa. Dar sunt sigura ca am langa mine prieteni care imi vor fi alaturi mereu. Mi-au demonstrat ca ma inteleg, ca sunt langa mine si ca ma vor critica constructiv. Si nu am cuvinte sa le multumesc.

In acea seara de 19 iunie, cand am avut cea mai mare nevoie, mi-ati fost alaturi... Steph: ”Mie imi vine sa plang. Nu stiu cum poti fi atat de puternica. Daca eram eu in locul tau, cred ca plangeam non-stop”, Mishu: “Tu esti fratele meu si va trebui sa inveti asta: Stii ce-a zis vulpea la arici?...”, Alex: “Mi-am dat seama ca esti indragostita inainte sa iti dai tu seama. Puteai sa imi ceri un sfat, iesea altfel”.

Explicatia care mi s-a oferit: “Ai fost mereu considerata un model, cea care nu greseste niciodata.”.

Da! Am gresit! Dar am gresit din prea multa iubire, nu din rautate...

Despre tine:

Atunci cand m-ai sunat, reprosandu-mi “tot circul asta”, am decis sa imi asum totul pentru ca eu pot. Eu pot duce atat responsabilitatile si greselile mele, dar si pe ale tale. Altfel, ti-as fi facut rau.

Nu ma pot obisnui fara tine, fara sa te ascult, fara sa imi vorbesti, fara sa ma privesti in acel mod. Nimeni nu ma va mai face sa vibrez cu aceeasi intensitate, nimeni nu ma va face la fel de fericita. Si, cu siguranta, nimeni nu ma va mai cunoaste asa cum ma cunosti tu.

Nu inteleg de ce, dar orice mi-ai spune, orice ai face, nu ma indeparteaza... eu continui sa fiu langa tine, continui sa te apar in fata tuturor si sa ma lupt cu morile de vant, continui sa lupt pentru tine. Si voi continua sa fiu acolo, de la distanta... Imi voi da seama de fiecare data cand esti suparat, cand esti fericit, de ce zambesti, oricat ai vrea tu sa ascunzi. Imi voi aminti mereu ce iti place si ce nu, in materie de orice. Pentru ca ai avut grija sa ma inveti cum sa te cunosc.

Imi va fi dor de persoana pe care am ajuns sa o cunosc, de glumele tale, de mine in prezenta ta...

Sper sa ma poti ierta vreodata pentru singura greseala pe care am facut-o in fata ta. Tot ceea ce am vrut a fost sa te simti liber, sa te simti ascultat, inteles, apreciat, respectat...

Sper sa putem sta macar 5 minute, acum sau peste 10 ani, fata in fata si sa purtam o conversatie, ca doi prieteni... Eu pot si acum pentru ca stiu sa disimulez. A-mi ascunde sentimentele a devenit parte din mine in ultimele 7 luni... Nu vreau explicatii, nu cer nimic. As vrea doar sa imi arati o ultima farama din acel “TU” absolut: aceea ca ai curaj sa porti o discutie cu mine, asa cum ar face orice om matur (Poate vei dori sa imi povestesti din nou cum a venit “Electrica” si a tras firele cand ai deschis, ori de profesorii tai din liceu, de cum ti-ai luat prima masina, de cum iti educai cateii sau de aventurile tale din armata si de ceea ce ai gasit cand te-ai intors.). Esti, oare, atat de nedrept incat sa ma condamni pentru ca te iubesc neconditionat, pentru ca as renunta la tot pentru tine?! Esti, oare, atat de las incat sa nu imi poti fi prieten?! Stiu ca esti mult mai bun de atat... Si... nu ar trebui sa se termine asa... Nu sunt eu cea care ti-a cerut ceva.

Imi doresc sa nu ma uiti. Eu nu voi uita nici persoanele, nici cuvintele, nici faptele, nici seara de 14 spre 15 mai in care mi s-a indeplinit visul, nici zambetul tau din acea seara, un zambet de fericire absoluta, de implinire, un zambet pe care nu l-am mai vazut la tine... Merita, oare, sa lupt pentru acel zambet?

In sufletul meu, vei ramane intiparit tu si fiecare amintire pe care o am cu tine, fiecare cuvant pe care mi l-ai adresat. Pentru ca eu nu uit nimic niciodata.

As vrea sa poti intelege vreodata ceea ce reprezinti tu pentru mine... ma simteam protejata, apreciata, imi dadeai acel chef de viata pe care ai zis ca il apreciezi la mine. Am luptat zi de zi cu mine sa evoluez pentru a ajunge sa te merit, chiar si ca prieten...

As vrea sa stii ca de fiecare data cand vei avea nevoie de ajutor, voi fi langa tine si te voi sprijini mereu. Daca vei dori vreodata sa vorbesti, pur si simplu, te voi asculta atent, la fel cum am facut-o inainte de tot ceea ce s-a intamplat, la fel cum fac cu toti prietenii mei. Vei putea fi sigur ca te poti descarca fara a fi judecat si deconspirat. Si nu, nu as cere nimic in schimb! Dar cum sa iti spun eu toate astea daca nici macar nu vrei sa ma asculti?...

Aparent, sunt puternica, Aparent, nu ma afecteaza. Dar in sufletul meu sunt 1000 de intrebari, de lupte pe care nu imi permit sa le exteriorizez. As deveni vulnerabila in fata prejudiciilor... Inclusiv in fata ta...

Recunosc, m-am dezechilibrat. Dar nimic nu ma poate darama!

NU.

Aprilie 2011

Nu stiu ce se intampla. Cu mine. Si cu tine. Totul s-a transformat. Sentimentul de care imi era frica a devenit realitate. Si am acceptat asta ieri, atunci cand ai stat cu mine si cu “Fiara”. Atunci cand m-ai privit in ochi. Fix. Si am simtit ca lumea se invarte cu mine.

Te-ai apropiat prea mult de mine. Stai in compania mea prea mult. Imi pui intrebari la care o persoana indiferenta nu ar vrea sa stie raspunsul. Te deschizi in fata mea. Am realizat ca in ultimele luni singura mea bucurie a fost sa stau cu tine, sa vorbesc cu tine, sa te privesc pur si simplu. Esti motivul pentru care m-am schimbat, esti persoana care ma face sa imi doresc sa fiu mai buna in fiecare zi. Reusesti sa ma motivezi si nu stiu cum. Reusesti sa ma inveti in fiecare zi cate putin despre lume. Esti bucuria mea din fiecare zi si reusesti sa ma faci fericita prin simplul fapt ca zambesti, indiferent din ce motiv. Dar unde duc toate astea?

Am inceput sa ma inchid fata de persoanele care sunt importante pentru mine. Fac asta pentru ca nu vreau sa fiu descoperita, pentru ca nu vreau sa isi dea seama de ceea ce simt pentru tine. Regret, dar e mai bine asa. Nu vreau sa iti fac rau tie si mai ales celeilalte persoane. Dar oricat as incerca, toata lumea deja face apropouri, toata lumea zambeste “pe sub mustati” cand ne priveste si vede cum vorbim. Nu vreau sa ranesc pe nimeni, dar tu, pe zi ce trece, vii tot mai aproape. Si toata lumea ma intreaba de ce. Toata lumea imi spune ca in prezenta mea esti alta persoana. Eu neg, dar oare asa e?

Ma fascineaza fiecare cuvant pe care il spui. Imi place fiecare poveste a ta. Imi place faptul ca pentru mine nu esti acel om dur. Zi de zi descopar tot mai mult despre tine. Imi place sa-ti stiu preferintele in orice domeniu. Imi place sa stiu ce apreciezi. Imi place sa te cunosc. Imi place sa iti stiu povestea. Probabil nu vei afla niciodata cate stiu despre tine.

 Cu mine te comporti diferit. Incerc sa iti gasesc un defect, dar nu pot. Pentru mine esti tot.

Nu voi scoate un cuvant. Nu voi spune nimanui ceea ce simt. Cu atat mai putin tie. Ar fi ilogic, ar fi total absurd. Voi pastra pentru mine totul. Pentru ca nu vreau sa fac rau. Pentru ca sunt constienta ca nu poate fi absolut nimic. Atata timp cat tu nu vei spune nimic, nici eu nu voi spune. Si sunt mai mult decat convinsa ca o sa taci. Dar e mai bine asa, poate...

Tot ceea ce vreau este sa ramana totul asa cum este acum. Sa fiu prietena ta, daca se poate spune asa. Sa fiu langa tine atunci cand ai o bucurie sau un necaz. Sa fiu acea persoana care te asculta, care te intelege si care reuseste sa iti puna pe chip acel zambet minunat. Atat. Si totul va continua. Eu imi voi dori sa fiu tot mai buna, ma vei face fericita prin simpla ta prezenta. Iar tu vei zambi. Meriti tot ce e mai frumos, mai bun. Meriti sa fii fericit!

Stiu ca nu e bine. Stiu ca nu e corect. Stiu ca nu e treaba mea. Nu vreau sa ranesc. Nu vreau ca cineva sa sufere. Nu vreau ca cineva sa afle. Cel mai bine este sa inchid lacatul sufletului meu si sa te pastrez drept “acel ceva care ma face sa simt ca traiesc”, sau pe scurt, “tot”.

"Frica de moarte" sau "frica pentru ca nu vei mai vedea vreodata o fiinta iubita"?

Oare ce se intampla dupa ce un om moare? Oare de ce le este frica oamenilor? De moarte, ca fenomen, sau de faptul ca nu vor mai vedea niciodata o persoana draga?

Astazi, “tataie”, ai parasit pentru totdeauna lumea asta. Te-ai dus alaturi de ingeri si ne vei veghea de sus. Dar pentru tine, probabil este mai bine asa pentru ca ultimii 5 ani ti-au fost un adevarat chin. Dar in sufletele noastre va ramane mereu durerea pentru ca nu te vom mai revedea niciodata. Nu vom mai avea parte niciodata de afectiunea ta, de veselia pe care o “purtai” mereu cu tine cel putin pana in momentul in care ai ramas legat de pat.

Imi voi aminti mereu cu drag de cum ma asteptai zi de zi sa ma iei de la gradinita, de cum imi luai apararea in fata tuturor, de clipa in care m-ai invatat cum sa bat baietii, de cum ma mangai si iti dadeau lacrimile de fiecare data cand iti povesteam ceva. Sau de cum mergeai cu mine si imi cumparai toate animalele..de la pisici, pana la iepuri si pui de gaina. Apoi am intrat la scoala si ma asteptai , negresit, la copacul din fata scolii. Nu voi uita nici momentele in care, in imaginatia mea de copil, ma credeam vedeta si tu te asezai pe canapea si ma priveai ore in sir fara sa te plictisesti cantand si dansand pe melodiile  “Andre”, de zilele in care jucai sah cu mine si Alex. Sau atunci cand trebuia sa mergem in piata sa cumparam paine si nu aveai voie sa bei.  Si, desi  eram prea mica sa inteleg ce se intampla, te acopeream de fiecare data si mergeam cu tine la “crasma” sa bei un paharel de rom sau de tuica.

 Mi-ar mai trebui mult sa scriu toate amintirile pe care le am din copilaria mea...Amintiri pe care le voi pasta mereu cu mine. Si mereu voi pastra in minte imaginea ta, asa cum erai odata. Ai incercat mereu sa tii locul unui tata pentru mine si iti doreai atat de mult sa ma vezi mireasa, sa ma duci la altar...Chiar si in momentele tale de delir din cauza afectiunilor, ii spuneai mamei ca ti-a placut nunta mea si ca esti fericit ca sunt langa un barbat bun. Dar te-ai stins din viata prea repede. Regret ca nu am fost acolo atunci cand ai mers pe ultimul drum al vietii tale. Dar, in acelasi timp ma si bucur pentru ca vreau sa imi amintesc mereu de tine asa cum erai in copilaria mea.

Iti promit ca, atunci cand te vei uita inspre mine, vei fi mandru de mine, de ceea ce voi realiza si iti promit ca atunci cand ma voi casatori, te voi avea in suflet si imi voi aminti toate visele tale legate de nunta mea!

Te voi purta mereu in suflet si nu voi uita niciodata ceea ce m-ai invatat! Cel mai mult regret ca nu te voi mai vedea vreodata...Dar stiu ca te vei duce langa bunica si  veti avea grija de mine, de noi...

La multi ani, mama!

“Mama este cel mai apropiat prieten pe care il avem atunci cand incercarile , grele si surprinzatoare , cad asupra noastra ; cand nenorocirile iau locul prosperitatii ; cand prietenii care s-au bucurat alaturi de noi , in momentele stralucirii noastre , ne parasesc in clipa in care problemele ne coplesesc , numai ea ramane langa noi si se straduieste prin bunatatea sfaturilor si invatamintelor ei sa risipeasca norii intunecati , facand ca pacea sa se reintoarca in inimile noastre.”-Washington Irving

La multi ani,mama!

Iti multumesc pentru tot ceea ce ai facut pentru mine, pentru toate lucrurile pe care mi le-ai insuflat, pentru felul in care m-ai crescut.Nici o clipa nu ti-a fost usor,dar tu ai continuat si nu te-ai lasat invinsa de nimeni si de nimic. M-ai iubit si ma vei iubi mereu neconditionat, iar pentru aceste lucruri nu exista mod de a-ti multumi.

Am facut greseli enorme fata de tine, greseli pe care eu nu mi le pot ierta. Dar tu ai facut-o. Si te-ai comportat apoi ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Am realizat tarziu cat de mult am gresit si faptele erau deja consumate. Tu nu ai avut nici o vina in faptul ca eu am facut ceva ce nu era tocmai bine pentru ca nu a fost ceea ce m-ai invatat. Ai avut incredere in mine, desi ti-am dat “n” motive sa nu mai ai.

M-ai invatat sa lupt pentru ceea ce imi doresc. Uneori am luptat mult prea mult. Alteori prea putin. Ai incercat sa ma feresti de tot ceea ce e urat. Dar daca nu m-as fi lovit eu, nu as fi inteles niciodata intentia ta.

Doua lucruri regret : ca nu m-am comportat cu tine asa cum ai fi meritat si ca nu am venit inspre tine atunci cand imi venea sa ma “urc pe pereti”. Cel putin in ultimii 2 ani si jumatate. Dar nu regret nici macar una din faptele mele, in ceea ce ma priveste. Am cazut si m-am ridicat. Am iubit, am suferit si am trecut singura prin destule experiente. Am pus punct. Cu greu, e drept, dar am pus. Si nu imi este rusine de absolut nimic. Totul m-a facut sa fiu  din ce in ce mai puternica, mai ambitioasa, mai dura si “am crescut”. Acum pot infrunta oricand lumea pentru ca am cunoscut anumite parti ale ei inainte de a fi normal si am trait inainte ceea ce ar fi trebuit sa traiesc acum. Si aceea a fost perioada in care am simtit ca traiesc!

Nimeni nu m-ar fi putut iubi, educa si creste mai bine si m-ai frumos decat ai facut-o tu! De asta poti fi convinsa!Stii bine ca in ochii mei esti perfecta.Ti-am repetat si iti voi repeta mereu! 

Iti multumesc pentru ca mi-ai ramas in continuare cea mai buna prietena si ai luptat sa ramai langa mine atunci cand eu incercam sa te dau la o parte!

Sunt mandra ca esti mama mea si te iubesc !

Moment(Privirea ta)

Decembrie 2010

Ai intrat. Te-ai oprit in centru, exact in dreptul meu. Telefonul meu “canta”, ironic, “Secret love”. Cand am ridicat privirea, am observat cum stateai, impietrit parca, uitandu-te la mine. In acea clipa am citit atatea ganduri in privirea ta, am simtit cum inima ta imi transmitea mesaje.S-a creat intre noi doi o conexiune, s-a daramat zidul de piatra in spatele caruia te ascunzi de restul lumii. Dar nu si de mine...

Iar eu..eu am simtit cum naufragiez in marea albastra a ochilor tai. Am pierdut legatura cu realitatea. Intensitatea privirii tale m-a topit. Nu ma mai gandeam la nimic. In acel moment, totul se invartea in jurul meu, doar imaginea ta ramanea fixa.  Simteam furtuna de ganduri, de lucruri pe care ai nevoie sa le spui. Parca eram amandoi in Universul nostru, parca nimic nu mai conta, parca amandoi am asteptat toata ziua pentru a ne revedea, pentru a ne elibera..

Am vazut pentru prima data cum lasi deoparte felul tau rigid de a fi si iti arati partea cea mai frumoasa  pe care o tii inchisa. Am stiut ca ea exista acolo, dar nu as fi crezut ca mi-o vei picura mie in suflet.

Momentul acesta a durat mai putin de jumatate de minut pentru ca mi s-a atras atentia ca trebuie sa raspund la telefon si m-am ridicat. Dar acest moment mi-a demonstrat cat de profund esti, cat de multe lucruri incerci sa maschezi in fiecare zi. M-ai facut sa imi doresc sa descopar tot mai mult din adevaratul “tu” pentru ca ma fascineaza ceea ce gasesc...Te-as asculta cu entuziasm ore in sir vorbind chiar si despre compozitia chimica a aerului..

...De ce?

...Nu pot!

P.S: Stiai ca ai cel putin 8 tipuri de zambet?

Light my fire

Inca ceva ce am gasit cautand prin ceea ce am scris :)

Light my fire

When I'm staying next to you,
Hardly I can stop my heart.
You make me go out of my routine
Because your smile makes me dream.

You are the antidote that gets me by,
Something strong, like a drug that gets me high.
So light my fire everytime you can,
Let me light your fire as often as I want,
But you..just light my fire tonight.

I know it's impossible,
I know it's just my dream,
But it's my sweet fantasy
A fantasy that each day becomes invincible.

This passion is stronger than me
Even if the entire world stands between us.
Even if our lips may never get together.

Just light my fire,
Come into my world,
Make me your endless ocean
And I'll be forever by your side.
Just light my fire...
Light my fire tonight..

Hay algo tuyo en mi

Am gasit intr-un caiet ceva ce am scris acum ceva vreme...

Hay algo tuyo en mi

Despertandome, empecé a soñar,
Continuar  ese sueño de noche,
Sin importarme si hay alguien junto a mi.
Todo se rodea en mi corazón,
Todo esta al revés..

Hay algo tuyo en mi,
Hay algo que existe,
Hay algo que te quiere aqui
Y aunque intento, no se va.

Siento que se ha quedado
Una parte de ti en mi
Siento calor en mi alrededor
Pero si...


Hay algo tuyo en mi,
Hay algo que existe,
Hay algo que te quiere aqui
Y aunque intento, no se va.

Hay algo tuyo en mi,
Hay algo que no se va,
Hay algo que se pierde aqui,
Hay algo que sera por siempre,
Hay algo que se queda dentro
Hay algo tuyo en mi...

Acasa vs. Bucuresti

A mai trecut o saptamana..o saptamana in care am fost acasa, am fost fericita in linii mari..S-a teminat. S-a terminat mult prea repede, asa cum se sfarseste tot ceea ce este frumos..
Bucuresti- orasul care m-a maturizat mai mult decat mi-as fi putut eu vreodata inchipui, intr-un timp extrem de scurt.Acolo am invatat ce inseamna sa fii singur intr-o lume de straini, ce inseamna sa inveti sa te descurci singur in orice situatie.Acolo am invatat ca trebuie sa lupt pentru cariera mea, care, din fericire, imi place.Am avut mult timp de gandire si am reflectat asupra trecutului meu, asupra a tot ceea ce s-a intamplat. Am uitat sa mai zambesc cu sufletul. Intr-un cuvant, am acceptat realitatea mea- aceea de a fi singur- si am transformat-o in modul meu de meditatie. Asa cum spune Alexandra, colega mea de camera, am devenit batrana.
Acasa!! Se spune ca "acasa" e acolo unde iti este inima. Inima mea a fost intotdeauna in Galati. De fiecare data cand ma intorc, simt ca fiecare parte din mine renaste, simt cum vibrez la fiecare privire, fiecare cuvant, fiecare gest. Acasa pot recupera o parte din vechiul "eu", o parte nebuneasca as putea spune. Imi reamintesc cu mare drag cum eram si zambesc..zambesc pentru ca eram atat de inocenta si gandirea mea era atat de pura..Acum doar sentimentele mele au ramas la fel de sincere. Aceste sentimente se metamorfozeaza cu fiecare drum al meu: cand ajung in Bucuresti, le inchid intr-o inchisoare si ma axez pe cariera, iar cand ma intorc, le eliberez si ma simt implinita. Acasa imi zambesc chiar si ochii atunci cand vad oamenii pe care ii iubesc. Daca i-as avea cu mine, totul ar fi mult mai frumos..
Imi va fi dor...imi va fi dor sa iubesc chiar si ceea ce uneori imi displacea...Dar macar am realizat ca atunci cand iubesti o fiinta sau un obiect, trebuie sa ii lasi sa fie impliniti, chiar daca asta inseamna sa fii tu nefericit...