Da, am gresit!

Iunie 2011

A trecut o saptamana de cand am desirat firele visului meu. Am gresit, stiu ca nu ar fi trebuit niciodata sa fac acel gest necugetat. Am renuntat la ceea ce ar fi fost corect si am lasat sa se intample ceva ce imi dadea viata.

Despre lume:

Am fost judecata si am auzit multe despre mine. Doar eu stiu ceea ce simt, doar eu stiu ce inseamna a iubi transcendent de calitatea de a fi virtuoasa. Dar sunt sigura ca am langa mine prieteni care imi vor fi alaturi mereu. Mi-au demonstrat ca ma inteleg, ca sunt langa mine si ca ma vor critica constructiv. Si nu am cuvinte sa le multumesc.

In acea seara de 19 iunie, cand am avut cea mai mare nevoie, mi-ati fost alaturi... Steph: ”Mie imi vine sa plang. Nu stiu cum poti fi atat de puternica. Daca eram eu in locul tau, cred ca plangeam non-stop”, Mishu: “Tu esti fratele meu si va trebui sa inveti asta: Stii ce-a zis vulpea la arici?...”, Alex: “Mi-am dat seama ca esti indragostita inainte sa iti dai tu seama. Puteai sa imi ceri un sfat, iesea altfel”.

Explicatia care mi s-a oferit: “Ai fost mereu considerata un model, cea care nu greseste niciodata.”.

Da! Am gresit! Dar am gresit din prea multa iubire, nu din rautate...

Despre tine:

Atunci cand m-ai sunat, reprosandu-mi “tot circul asta”, am decis sa imi asum totul pentru ca eu pot. Eu pot duce atat responsabilitatile si greselile mele, dar si pe ale tale. Altfel, ti-as fi facut rau.

Nu ma pot obisnui fara tine, fara sa te ascult, fara sa imi vorbesti, fara sa ma privesti in acel mod. Nimeni nu ma va mai face sa vibrez cu aceeasi intensitate, nimeni nu ma va face la fel de fericita. Si, cu siguranta, nimeni nu ma va mai cunoaste asa cum ma cunosti tu.

Nu inteleg de ce, dar orice mi-ai spune, orice ai face, nu ma indeparteaza... eu continui sa fiu langa tine, continui sa te apar in fata tuturor si sa ma lupt cu morile de vant, continui sa lupt pentru tine. Si voi continua sa fiu acolo, de la distanta... Imi voi da seama de fiecare data cand esti suparat, cand esti fericit, de ce zambesti, oricat ai vrea tu sa ascunzi. Imi voi aminti mereu ce iti place si ce nu, in materie de orice. Pentru ca ai avut grija sa ma inveti cum sa te cunosc.

Imi va fi dor de persoana pe care am ajuns sa o cunosc, de glumele tale, de mine in prezenta ta...

Sper sa ma poti ierta vreodata pentru singura greseala pe care am facut-o in fata ta. Tot ceea ce am vrut a fost sa te simti liber, sa te simti ascultat, inteles, apreciat, respectat...

Sper sa putem sta macar 5 minute, acum sau peste 10 ani, fata in fata si sa purtam o conversatie, ca doi prieteni... Eu pot si acum pentru ca stiu sa disimulez. A-mi ascunde sentimentele a devenit parte din mine in ultimele 7 luni... Nu vreau explicatii, nu cer nimic. As vrea doar sa imi arati o ultima farama din acel “TU” absolut: aceea ca ai curaj sa porti o discutie cu mine, asa cum ar face orice om matur (Poate vei dori sa imi povestesti din nou cum a venit “Electrica” si a tras firele cand ai deschis, ori de profesorii tai din liceu, de cum ti-ai luat prima masina, de cum iti educai cateii sau de aventurile tale din armata si de ceea ce ai gasit cand te-ai intors.). Esti, oare, atat de nedrept incat sa ma condamni pentru ca te iubesc neconditionat, pentru ca as renunta la tot pentru tine?! Esti, oare, atat de las incat sa nu imi poti fi prieten?! Stiu ca esti mult mai bun de atat... Si... nu ar trebui sa se termine asa... Nu sunt eu cea care ti-a cerut ceva.

Imi doresc sa nu ma uiti. Eu nu voi uita nici persoanele, nici cuvintele, nici faptele, nici seara de 14 spre 15 mai in care mi s-a indeplinit visul, nici zambetul tau din acea seara, un zambet de fericire absoluta, de implinire, un zambet pe care nu l-am mai vazut la tine... Merita, oare, sa lupt pentru acel zambet?

In sufletul meu, vei ramane intiparit tu si fiecare amintire pe care o am cu tine, fiecare cuvant pe care mi l-ai adresat. Pentru ca eu nu uit nimic niciodata.

As vrea sa poti intelege vreodata ceea ce reprezinti tu pentru mine... ma simteam protejata, apreciata, imi dadeai acel chef de viata pe care ai zis ca il apreciezi la mine. Am luptat zi de zi cu mine sa evoluez pentru a ajunge sa te merit, chiar si ca prieten...

As vrea sa stii ca de fiecare data cand vei avea nevoie de ajutor, voi fi langa tine si te voi sprijini mereu. Daca vei dori vreodata sa vorbesti, pur si simplu, te voi asculta atent, la fel cum am facut-o inainte de tot ceea ce s-a intamplat, la fel cum fac cu toti prietenii mei. Vei putea fi sigur ca te poti descarca fara a fi judecat si deconspirat. Si nu, nu as cere nimic in schimb! Dar cum sa iti spun eu toate astea daca nici macar nu vrei sa ma asculti?...

Aparent, sunt puternica, Aparent, nu ma afecteaza. Dar in sufletul meu sunt 1000 de intrebari, de lupte pe care nu imi permit sa le exteriorizez. As deveni vulnerabila in fata prejudiciilor... Inclusiv in fata ta...

Recunosc, m-am dezechilibrat. Dar nimic nu ma poate darama!