NU.

Aprilie 2011

Nu stiu ce se intampla. Cu mine. Si cu tine. Totul s-a transformat. Sentimentul de care imi era frica a devenit realitate. Si am acceptat asta ieri, atunci cand ai stat cu mine si cu “Fiara”. Atunci cand m-ai privit in ochi. Fix. Si am simtit ca lumea se invarte cu mine.

Te-ai apropiat prea mult de mine. Stai in compania mea prea mult. Imi pui intrebari la care o persoana indiferenta nu ar vrea sa stie raspunsul. Te deschizi in fata mea. Am realizat ca in ultimele luni singura mea bucurie a fost sa stau cu tine, sa vorbesc cu tine, sa te privesc pur si simplu. Esti motivul pentru care m-am schimbat, esti persoana care ma face sa imi doresc sa fiu mai buna in fiecare zi. Reusesti sa ma motivezi si nu stiu cum. Reusesti sa ma inveti in fiecare zi cate putin despre lume. Esti bucuria mea din fiecare zi si reusesti sa ma faci fericita prin simplul fapt ca zambesti, indiferent din ce motiv. Dar unde duc toate astea?

Am inceput sa ma inchid fata de persoanele care sunt importante pentru mine. Fac asta pentru ca nu vreau sa fiu descoperita, pentru ca nu vreau sa isi dea seama de ceea ce simt pentru tine. Regret, dar e mai bine asa. Nu vreau sa iti fac rau tie si mai ales celeilalte persoane. Dar oricat as incerca, toata lumea deja face apropouri, toata lumea zambeste “pe sub mustati” cand ne priveste si vede cum vorbim. Nu vreau sa ranesc pe nimeni, dar tu, pe zi ce trece, vii tot mai aproape. Si toata lumea ma intreaba de ce. Toata lumea imi spune ca in prezenta mea esti alta persoana. Eu neg, dar oare asa e?

Ma fascineaza fiecare cuvant pe care il spui. Imi place fiecare poveste a ta. Imi place faptul ca pentru mine nu esti acel om dur. Zi de zi descopar tot mai mult despre tine. Imi place sa-ti stiu preferintele in orice domeniu. Imi place sa stiu ce apreciezi. Imi place sa te cunosc. Imi place sa iti stiu povestea. Probabil nu vei afla niciodata cate stiu despre tine.

 Cu mine te comporti diferit. Incerc sa iti gasesc un defect, dar nu pot. Pentru mine esti tot.

Nu voi scoate un cuvant. Nu voi spune nimanui ceea ce simt. Cu atat mai putin tie. Ar fi ilogic, ar fi total absurd. Voi pastra pentru mine totul. Pentru ca nu vreau sa fac rau. Pentru ca sunt constienta ca nu poate fi absolut nimic. Atata timp cat tu nu vei spune nimic, nici eu nu voi spune. Si sunt mai mult decat convinsa ca o sa taci. Dar e mai bine asa, poate...

Tot ceea ce vreau este sa ramana totul asa cum este acum. Sa fiu prietena ta, daca se poate spune asa. Sa fiu langa tine atunci cand ai o bucurie sau un necaz. Sa fiu acea persoana care te asculta, care te intelege si care reuseste sa iti puna pe chip acel zambet minunat. Atat. Si totul va continua. Eu imi voi dori sa fiu tot mai buna, ma vei face fericita prin simpla ta prezenta. Iar tu vei zambi. Meriti tot ce e mai frumos, mai bun. Meriti sa fii fericit!

Stiu ca nu e bine. Stiu ca nu e corect. Stiu ca nu e treaba mea. Nu vreau sa ranesc. Nu vreau ca cineva sa sufere. Nu vreau ca cineva sa afle. Cel mai bine este sa inchid lacatul sufletului meu si sa te pastrez drept “acel ceva care ma face sa simt ca traiesc”, sau pe scurt, “tot”.