Da, am gresit!

Iunie 2011

A trecut o saptamana de cand am desirat firele visului meu. Am gresit, stiu ca nu ar fi trebuit niciodata sa fac acel gest necugetat. Am renuntat la ceea ce ar fi fost corect si am lasat sa se intample ceva ce imi dadea viata.

Despre lume:

Am fost judecata si am auzit multe despre mine. Doar eu stiu ceea ce simt, doar eu stiu ce inseamna a iubi transcendent de calitatea de a fi virtuoasa. Dar sunt sigura ca am langa mine prieteni care imi vor fi alaturi mereu. Mi-au demonstrat ca ma inteleg, ca sunt langa mine si ca ma vor critica constructiv. Si nu am cuvinte sa le multumesc.

In acea seara de 19 iunie, cand am avut cea mai mare nevoie, mi-ati fost alaturi... Steph: ”Mie imi vine sa plang. Nu stiu cum poti fi atat de puternica. Daca eram eu in locul tau, cred ca plangeam non-stop”, Mishu: “Tu esti fratele meu si va trebui sa inveti asta: Stii ce-a zis vulpea la arici?...”, Alex: “Mi-am dat seama ca esti indragostita inainte sa iti dai tu seama. Puteai sa imi ceri un sfat, iesea altfel”.

Explicatia care mi s-a oferit: “Ai fost mereu considerata un model, cea care nu greseste niciodata.”.

Da! Am gresit! Dar am gresit din prea multa iubire, nu din rautate...

Despre tine:

Atunci cand m-ai sunat, reprosandu-mi “tot circul asta”, am decis sa imi asum totul pentru ca eu pot. Eu pot duce atat responsabilitatile si greselile mele, dar si pe ale tale. Altfel, ti-as fi facut rau.

Nu ma pot obisnui fara tine, fara sa te ascult, fara sa imi vorbesti, fara sa ma privesti in acel mod. Nimeni nu ma va mai face sa vibrez cu aceeasi intensitate, nimeni nu ma va face la fel de fericita. Si, cu siguranta, nimeni nu ma va mai cunoaste asa cum ma cunosti tu.

Nu inteleg de ce, dar orice mi-ai spune, orice ai face, nu ma indeparteaza... eu continui sa fiu langa tine, continui sa te apar in fata tuturor si sa ma lupt cu morile de vant, continui sa lupt pentru tine. Si voi continua sa fiu acolo, de la distanta... Imi voi da seama de fiecare data cand esti suparat, cand esti fericit, de ce zambesti, oricat ai vrea tu sa ascunzi. Imi voi aminti mereu ce iti place si ce nu, in materie de orice. Pentru ca ai avut grija sa ma inveti cum sa te cunosc.

Imi va fi dor de persoana pe care am ajuns sa o cunosc, de glumele tale, de mine in prezenta ta...

Sper sa ma poti ierta vreodata pentru singura greseala pe care am facut-o in fata ta. Tot ceea ce am vrut a fost sa te simti liber, sa te simti ascultat, inteles, apreciat, respectat...

Sper sa putem sta macar 5 minute, acum sau peste 10 ani, fata in fata si sa purtam o conversatie, ca doi prieteni... Eu pot si acum pentru ca stiu sa disimulez. A-mi ascunde sentimentele a devenit parte din mine in ultimele 7 luni... Nu vreau explicatii, nu cer nimic. As vrea doar sa imi arati o ultima farama din acel “TU” absolut: aceea ca ai curaj sa porti o discutie cu mine, asa cum ar face orice om matur (Poate vei dori sa imi povestesti din nou cum a venit “Electrica” si a tras firele cand ai deschis, ori de profesorii tai din liceu, de cum ti-ai luat prima masina, de cum iti educai cateii sau de aventurile tale din armata si de ceea ce ai gasit cand te-ai intors.). Esti, oare, atat de nedrept incat sa ma condamni pentru ca te iubesc neconditionat, pentru ca as renunta la tot pentru tine?! Esti, oare, atat de las incat sa nu imi poti fi prieten?! Stiu ca esti mult mai bun de atat... Si... nu ar trebui sa se termine asa... Nu sunt eu cea care ti-a cerut ceva.

Imi doresc sa nu ma uiti. Eu nu voi uita nici persoanele, nici cuvintele, nici faptele, nici seara de 14 spre 15 mai in care mi s-a indeplinit visul, nici zambetul tau din acea seara, un zambet de fericire absoluta, de implinire, un zambet pe care nu l-am mai vazut la tine... Merita, oare, sa lupt pentru acel zambet?

In sufletul meu, vei ramane intiparit tu si fiecare amintire pe care o am cu tine, fiecare cuvant pe care mi l-ai adresat. Pentru ca eu nu uit nimic niciodata.

As vrea sa poti intelege vreodata ceea ce reprezinti tu pentru mine... ma simteam protejata, apreciata, imi dadeai acel chef de viata pe care ai zis ca il apreciezi la mine. Am luptat zi de zi cu mine sa evoluez pentru a ajunge sa te merit, chiar si ca prieten...

As vrea sa stii ca de fiecare data cand vei avea nevoie de ajutor, voi fi langa tine si te voi sprijini mereu. Daca vei dori vreodata sa vorbesti, pur si simplu, te voi asculta atent, la fel cum am facut-o inainte de tot ceea ce s-a intamplat, la fel cum fac cu toti prietenii mei. Vei putea fi sigur ca te poti descarca fara a fi judecat si deconspirat. Si nu, nu as cere nimic in schimb! Dar cum sa iti spun eu toate astea daca nici macar nu vrei sa ma asculti?...

Aparent, sunt puternica, Aparent, nu ma afecteaza. Dar in sufletul meu sunt 1000 de intrebari, de lupte pe care nu imi permit sa le exteriorizez. As deveni vulnerabila in fata prejudiciilor... Inclusiv in fata ta...

Recunosc, m-am dezechilibrat. Dar nimic nu ma poate darama!

NU.

Aprilie 2011

Nu stiu ce se intampla. Cu mine. Si cu tine. Totul s-a transformat. Sentimentul de care imi era frica a devenit realitate. Si am acceptat asta ieri, atunci cand ai stat cu mine si cu “Fiara”. Atunci cand m-ai privit in ochi. Fix. Si am simtit ca lumea se invarte cu mine.

Te-ai apropiat prea mult de mine. Stai in compania mea prea mult. Imi pui intrebari la care o persoana indiferenta nu ar vrea sa stie raspunsul. Te deschizi in fata mea. Am realizat ca in ultimele luni singura mea bucurie a fost sa stau cu tine, sa vorbesc cu tine, sa te privesc pur si simplu. Esti motivul pentru care m-am schimbat, esti persoana care ma face sa imi doresc sa fiu mai buna in fiecare zi. Reusesti sa ma motivezi si nu stiu cum. Reusesti sa ma inveti in fiecare zi cate putin despre lume. Esti bucuria mea din fiecare zi si reusesti sa ma faci fericita prin simplul fapt ca zambesti, indiferent din ce motiv. Dar unde duc toate astea?

Am inceput sa ma inchid fata de persoanele care sunt importante pentru mine. Fac asta pentru ca nu vreau sa fiu descoperita, pentru ca nu vreau sa isi dea seama de ceea ce simt pentru tine. Regret, dar e mai bine asa. Nu vreau sa iti fac rau tie si mai ales celeilalte persoane. Dar oricat as incerca, toata lumea deja face apropouri, toata lumea zambeste “pe sub mustati” cand ne priveste si vede cum vorbim. Nu vreau sa ranesc pe nimeni, dar tu, pe zi ce trece, vii tot mai aproape. Si toata lumea ma intreaba de ce. Toata lumea imi spune ca in prezenta mea esti alta persoana. Eu neg, dar oare asa e?

Ma fascineaza fiecare cuvant pe care il spui. Imi place fiecare poveste a ta. Imi place faptul ca pentru mine nu esti acel om dur. Zi de zi descopar tot mai mult despre tine. Imi place sa-ti stiu preferintele in orice domeniu. Imi place sa stiu ce apreciezi. Imi place sa te cunosc. Imi place sa iti stiu povestea. Probabil nu vei afla niciodata cate stiu despre tine.

 Cu mine te comporti diferit. Incerc sa iti gasesc un defect, dar nu pot. Pentru mine esti tot.

Nu voi scoate un cuvant. Nu voi spune nimanui ceea ce simt. Cu atat mai putin tie. Ar fi ilogic, ar fi total absurd. Voi pastra pentru mine totul. Pentru ca nu vreau sa fac rau. Pentru ca sunt constienta ca nu poate fi absolut nimic. Atata timp cat tu nu vei spune nimic, nici eu nu voi spune. Si sunt mai mult decat convinsa ca o sa taci. Dar e mai bine asa, poate...

Tot ceea ce vreau este sa ramana totul asa cum este acum. Sa fiu prietena ta, daca se poate spune asa. Sa fiu langa tine atunci cand ai o bucurie sau un necaz. Sa fiu acea persoana care te asculta, care te intelege si care reuseste sa iti puna pe chip acel zambet minunat. Atat. Si totul va continua. Eu imi voi dori sa fiu tot mai buna, ma vei face fericita prin simpla ta prezenta. Iar tu vei zambi. Meriti tot ce e mai frumos, mai bun. Meriti sa fii fericit!

Stiu ca nu e bine. Stiu ca nu e corect. Stiu ca nu e treaba mea. Nu vreau sa ranesc. Nu vreau ca cineva sa sufere. Nu vreau ca cineva sa afle. Cel mai bine este sa inchid lacatul sufletului meu si sa te pastrez drept “acel ceva care ma face sa simt ca traiesc”, sau pe scurt, “tot”.

"Frica de moarte" sau "frica pentru ca nu vei mai vedea vreodata o fiinta iubita"?

Oare ce se intampla dupa ce un om moare? Oare de ce le este frica oamenilor? De moarte, ca fenomen, sau de faptul ca nu vor mai vedea niciodata o persoana draga?

Astazi, “tataie”, ai parasit pentru totdeauna lumea asta. Te-ai dus alaturi de ingeri si ne vei veghea de sus. Dar pentru tine, probabil este mai bine asa pentru ca ultimii 5 ani ti-au fost un adevarat chin. Dar in sufletele noastre va ramane mereu durerea pentru ca nu te vom mai revedea niciodata. Nu vom mai avea parte niciodata de afectiunea ta, de veselia pe care o “purtai” mereu cu tine cel putin pana in momentul in care ai ramas legat de pat.

Imi voi aminti mereu cu drag de cum ma asteptai zi de zi sa ma iei de la gradinita, de cum imi luai apararea in fata tuturor, de clipa in care m-ai invatat cum sa bat baietii, de cum ma mangai si iti dadeau lacrimile de fiecare data cand iti povesteam ceva. Sau de cum mergeai cu mine si imi cumparai toate animalele..de la pisici, pana la iepuri si pui de gaina. Apoi am intrat la scoala si ma asteptai , negresit, la copacul din fata scolii. Nu voi uita nici momentele in care, in imaginatia mea de copil, ma credeam vedeta si tu te asezai pe canapea si ma priveai ore in sir fara sa te plictisesti cantand si dansand pe melodiile  “Andre”, de zilele in care jucai sah cu mine si Alex. Sau atunci cand trebuia sa mergem in piata sa cumparam paine si nu aveai voie sa bei.  Si, desi  eram prea mica sa inteleg ce se intampla, te acopeream de fiecare data si mergeam cu tine la “crasma” sa bei un paharel de rom sau de tuica.

 Mi-ar mai trebui mult sa scriu toate amintirile pe care le am din copilaria mea...Amintiri pe care le voi pasta mereu cu mine. Si mereu voi pastra in minte imaginea ta, asa cum erai odata. Ai incercat mereu sa tii locul unui tata pentru mine si iti doreai atat de mult sa ma vezi mireasa, sa ma duci la altar...Chiar si in momentele tale de delir din cauza afectiunilor, ii spuneai mamei ca ti-a placut nunta mea si ca esti fericit ca sunt langa un barbat bun. Dar te-ai stins din viata prea repede. Regret ca nu am fost acolo atunci cand ai mers pe ultimul drum al vietii tale. Dar, in acelasi timp ma si bucur pentru ca vreau sa imi amintesc mereu de tine asa cum erai in copilaria mea.

Iti promit ca, atunci cand te vei uita inspre mine, vei fi mandru de mine, de ceea ce voi realiza si iti promit ca atunci cand ma voi casatori, te voi avea in suflet si imi voi aminti toate visele tale legate de nunta mea!

Te voi purta mereu in suflet si nu voi uita niciodata ceea ce m-ai invatat! Cel mai mult regret ca nu te voi mai vedea vreodata...Dar stiu ca te vei duce langa bunica si  veti avea grija de mine, de noi...

La multi ani, mama!

“Mama este cel mai apropiat prieten pe care il avem atunci cand incercarile , grele si surprinzatoare , cad asupra noastra ; cand nenorocirile iau locul prosperitatii ; cand prietenii care s-au bucurat alaturi de noi , in momentele stralucirii noastre , ne parasesc in clipa in care problemele ne coplesesc , numai ea ramane langa noi si se straduieste prin bunatatea sfaturilor si invatamintelor ei sa risipeasca norii intunecati , facand ca pacea sa se reintoarca in inimile noastre.”-Washington Irving

La multi ani,mama!

Iti multumesc pentru tot ceea ce ai facut pentru mine, pentru toate lucrurile pe care mi le-ai insuflat, pentru felul in care m-ai crescut.Nici o clipa nu ti-a fost usor,dar tu ai continuat si nu te-ai lasat invinsa de nimeni si de nimic. M-ai iubit si ma vei iubi mereu neconditionat, iar pentru aceste lucruri nu exista mod de a-ti multumi.

Am facut greseli enorme fata de tine, greseli pe care eu nu mi le pot ierta. Dar tu ai facut-o. Si te-ai comportat apoi ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Am realizat tarziu cat de mult am gresit si faptele erau deja consumate. Tu nu ai avut nici o vina in faptul ca eu am facut ceva ce nu era tocmai bine pentru ca nu a fost ceea ce m-ai invatat. Ai avut incredere in mine, desi ti-am dat “n” motive sa nu mai ai.

M-ai invatat sa lupt pentru ceea ce imi doresc. Uneori am luptat mult prea mult. Alteori prea putin. Ai incercat sa ma feresti de tot ceea ce e urat. Dar daca nu m-as fi lovit eu, nu as fi inteles niciodata intentia ta.

Doua lucruri regret : ca nu m-am comportat cu tine asa cum ai fi meritat si ca nu am venit inspre tine atunci cand imi venea sa ma “urc pe pereti”. Cel putin in ultimii 2 ani si jumatate. Dar nu regret nici macar una din faptele mele, in ceea ce ma priveste. Am cazut si m-am ridicat. Am iubit, am suferit si am trecut singura prin destule experiente. Am pus punct. Cu greu, e drept, dar am pus. Si nu imi este rusine de absolut nimic. Totul m-a facut sa fiu  din ce in ce mai puternica, mai ambitioasa, mai dura si “am crescut”. Acum pot infrunta oricand lumea pentru ca am cunoscut anumite parti ale ei inainte de a fi normal si am trait inainte ceea ce ar fi trebuit sa traiesc acum. Si aceea a fost perioada in care am simtit ca traiesc!

Nimeni nu m-ar fi putut iubi, educa si creste mai bine si m-ai frumos decat ai facut-o tu! De asta poti fi convinsa!Stii bine ca in ochii mei esti perfecta.Ti-am repetat si iti voi repeta mereu! 

Iti multumesc pentru ca mi-ai ramas in continuare cea mai buna prietena si ai luptat sa ramai langa mine atunci cand eu incercam sa te dau la o parte!

Sunt mandra ca esti mama mea si te iubesc !