New York. Urc
scarile, pasesc pragul terasei si deschid usa. Fiecare colt ascuns incepe sa
imi sopteasca amintiri, secrete. Pe masura ce inaintez, ochii mei devin un ecran
imaginar pe care ruleaza cel mai bun film. Dana sta pe primul scaun de la bar
si il cearta pe Laurentiu. Adriana se contreaza cu Marian, iar Andreea il
tachineaza. Nicoleta alearga plina de energie. La masa 7 sunt prietenii mei si
joaca Whist. Cate figuri imi vin in minte! Ma uit in jur si vad numai persoane
cunoscute, unele importante pentru mine.
Simt cum fiorii fericirii ma cuprind. In acelasi timp traiesc mai multe
sentimente: iubire, vinovatie, fericire, teama, dezamagire, entuziasm,
implinire. Ma asez pe al doilea scaun de la bar. E ciudat...parca sunt acasa.
Ma simt in siguranta. Il rog pe George sa imi faca o cafea. Skama este in
pupitru si aud o melodie care imi place. Gust din cafea si parca incep sa ma
vad pe mine in mai multe ipostaze. Prima data, ma vad ducandu-ma la Full House
sa ii iau Danei ceva de mancare, pentru ca era prea ocupata. Deodata sunt pe un
teren de fotbal la meciul New York vs. Englezesc. Apoi sunt langa boxa si imi
“pazesc” prietenele intr-o sambata noapte. Cred ca a venit dimineata fiindca
sunt pe terasa cu “Fiara” si sta in bratele mele. In zare, apar tot eu. Par
putin mai mare...beau un shot, port pantofi cu toc si strecor cate un cub de
gheata in camasile prietenilor. Cum se poate sa fiu tot eu? Mai sorb un strop
de cafea, ridic privirea si sunt bulversta...
Disparitie surprinzatoare. Era doar un vis...Ceea ce imi
dadea energie, dorinte a ajuns la final...Aici mi s-au nascut cele mai sincere si
puternice trairi. Totul este acum un haos, fiecare face ce vrea. Nici nu se
poate vorbi despre regulile si ordinea din vremurile bune.
Prima cafea, prima tequila, sentimentul de apartenenta pe
care l-am avut odata, prima noapte petrecuta intr-un club...Prea multe ”prime
dati” pentru a le putea enumera, iar unele sunt remarcabile. Prieteni si prietenii pentru totdeauna. Emotii si
sentimente unice in viata. Fericire inexplicabila, perpetua si echilibru. Atat
de multe lectii de viata pe care nu le voi uita niciodata. Am avut cel mai bun
profesor si cei mai buni initiatori, care “m-au pregatit” fara sa isi dea
seama: am invatat sa “citesc” lumea, sa am rabdare, am invatat cele mai
importante lucruri...Am descoperit cine sunt, cine si ce ma poate face
fericita, ce imi doresc, pentru ce sa lupt. Si am luptat neincetat, indiferent
de ceea ce s-a intamplat. Pe scurt, m-am autodezvaluit si am evoluat treptat. Fiecare zi era un mix
de petrecere, nebunie si un nou capitol invatat. Fiecare persoana cunoscuta
acolo si-a pus amprenta asupra mea, intr-un fel sau altul.
Imi amintesc de ceea ce planuiam: “Cand vom ajunge la
facultate si ne vom intoarce in Galati, venim direct in New York”...Sau de
faptul ca mama incerca sa ma astampere si ma certa pentru ca mergeam saptamanal
in club si pierdeam nopti, dar eu tot reuseam sa fac cum vreau pentru ca era fascinant. Trebuia sa fac
asta... Aveam dreptate cand ii spuneam ca trebuie sa traiesc viata aceea cat
mai am cum...Acum am toata libertatea pe care o doream, dar nu au mai ramas
prea multe din ceea ce aveam atunci...
Imi amintesc ce fel eram acum 5 ani...eram atat de inocenta,
de naiva...Eram un copil neinitiat. Timpul a tot trecut, iar incepand de acum 3
ani au inceput sa apara schimbarile in vietile noastre, cu precadere in viata mea. Am pastrat toate
fotografiile, iar atunci cand le privesc, simt atat de multe emotii...
Poate traiesc in trecut, poate apar intrebari de genul “Ce a
fost/ este atat de special?”. Nu vreau sa dezvalui raspunsul detaliat, pentru
ca ar fi mult prea complex. Insa pot spune atat: a fost unic si irepetabil. A
fost basmul vietii mele. Cred ca am
iubit prea mult fiecare pas facut impreuna si m-am implicat in totalitate. Imi
erau suficiente doar simple ganduri, zambete, priviri pentru a ma simti...diferita. Si fericita.
Din acel basm mai sunt reali acum doar cativa prieteni
deosebiti, care sper sa nu dispara pentru ca inseamna mult pentru mine...Au
ramas doar amintirile unei iluzii...Dar fiecare parte componenta a acelor iluzii va ramane mereu cu mine. E
ceva la care nu vreau sa renunt.
Este greu, este ciudat, este fara sens. Nimic nu mai e la
fel. Lipseste o parte din mine si simt
cum tristetea ma apasa tot mai tare, pe masura ce rascolesc amintirile. Aveam
impresia ca pot retrai la infinit totul. Aveam impresia ca nu se va termina
niciodata. Aveam impresia ca vom ramane mereu acolo, chiar si de la distanta...
Mai pot simti umbra trecutului doar in New York Pub, dar e
diferit...
New York. Atat de multe cuvinte mi-as dori sa mai spun... As
putea scrie un roman daca ar fi sa exprim tot ceea ce imi doresc, dar cred ca
ar deveni periculos. Pare imposibil sa ma despart de amintiri, de acel “EU” si
“NOI” de atunci si de anumite persoane...Locurile sunt acealasi, dar fara toti
oamenii importanti pentru noi, fara atmosfera de care avem nevoie, nu valoreaza
nimic, devenind astfel simple spatii.
A fost un fel de “American Dream”...Imi promit ca daca voi
reusi sa plec in New York pe timpul verii viitoare (sau oricand as pleca), voi incerca sa "cresc" acel/acest vis si ii voi da viata din nou. Voi transmite tututor ceea ce voi trai.
